Scopul și Viziunea bisericilor din Vertical Church Europe

Orice persoană, instituție sau organizație există cu un scop. La fel și bisericile noastre. De aceea, scopul lor derivă din scopul existenței omului, definit de Creator. Dumnezeu ni-l declară în Sfânta Scriptură, în cartea prorocului Isaia (43:7): „I-am făcut pentru slava / gloria Mea”. Dumnezeu deci ne-a creat cu scopul de a-L glorifica pe El.

Despre noi

Poate te întrebi: Ce are Dumnezeu de-a face cu viața mea? Nu eu îmi definesc scopul vieții?

Potrivit învățăturii Sfintelor Scripturi, nu. Ci Cel ce ți-a dat viață și te susține în viață ți-l definește. Te-ai întrebat vreodată dacă viața e într-adevăr a ta sau…? Ea îți aparține sau ți-a fost dată? Spre exemplu, cine ți-a determinat ziua nașterii tale sau ziua morții tale? Desigur că nu tu! De aceea, atât biblic, cât și logic, ne dăm seama că viața nu ne aparține, ea ne-a fost dată de Cel care ne-a creat, care este astfel îndreptățit să-i stabilească scopul și să ne descopere ce ne poate împlini cu adevărat.

Există o lege nescrisă în universul nostru care zice că orice lucru funcționează cel mai bine când își împlinește rostul pentru care a fost creat. Noi am fost creați să-L glorificăm pe Dumnezeu. Când omul va căuta să facă din acest demers o prioritate, el își va găsi cu adevărat împlinirea, fiindcă atunci când tu Îi dai Domnului ce cere El, El îți dă ție ceea ce tu ai nevoie.

Sesiune de instruire și ucenicie în Vertical Church Europe

„I-am făcut pentru slava / gloria Mea.”
Isaia 43:7

Închinare congregațională într-o biserică verticală

Scopul bisericii este vertical – glorificarea lui Dumnezeu

De ce ne numim biserici verticale, sau biserici care facem parte din mișcarea verticală? Datorită scopului pentru care existăm, care este unul vertical – adică nu are nimic de-a face cu noi, nu e despre noi, pentru noi, ci despre El și pentru El. Preocuparea noastră este să încurajăm omul să-și schimbe focalizarea – de pe orizontală (din păcat, probleme, poveri și preocupări ale firii) – pe verticală, spre Dumnezeu și glorificarea Lui. Asta e ceea ce-Și dorește El, și noi asta vom face! De aceea am ales și un logo al bisericilor noastre care să exprime procesul verticalității.

Misiunea bisericilor verticale

Misiunea bisericii îndeplinește scopul bisericii răspunzând la întrebarea:

Cum Se vrea Dumnezeu glorificat? Domnul Isus Cristos ne explică cum, în Evanghelia lui Ioan 15:8: Dacă aduceți multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit / glorificat; și voi veți fi astfel ucenicii Mei.

Condițiile glorificării: rodire și ucenicie. Omul ajunge să-L glorifice pe Domnul când el devine un ucenic care Îi aduce roadă.

Așadar, misiunea bisericii noastre este formarea de ucenici care aduc rod.

Scopul bisericii verticale este glorificarea lui Dumnezeu, iar misiunea bisericii verticale este facerea / formarea de ucenici.

Astfel, în bisericile verticale, căutăm să împlinim PORUNCA lui Dumnezeu, urmărind PROCESUL formării ucenicului, spre a ajunge la PROFILUL ucenicului dorit de Dumnezeu.

PORUNCA: enunțată în Marea Trimitere din Matei 28:19a

Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile …

Procesul

Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit.

Din acest text putem deduce cei trei pași ai procesului formării ucenicului:

  1. 01
    Pasul 01 din 03

    Ucenicul crede în Isus

    Faceți ucenici, botezându-i …

    Botezul este mărturisirea publică a credinței unui om, fiindcă întotdeauna în Biblie, credința precede botezul (Cine va crede și se va boteza va fi mântuit – Marcu 16:16). Ucenicul este o persoană care are capacitatea de a înțelege și astfel crede adevărurile Scripturii și implicit planul mântuirii. Uceniculcrede în Isus.

  2. 02
    Pasul 02 din 03

    Ucenicul se conectează la Trupul lui Isus

    Botezându-i …

    Prin botez, ucenicii se integrează în Trupul lui Cristos – biserica: noi am fost botezați ca să alcătuim un Trup (1 Corinteni 12:13).

    De aceea, biblic vorbind, nu găsești credincios fără biserică și nici biserică fără credincioși. Copilul nou-născut aparține unei familii pentru a fi îngrijit, precum și credinciosul născut din nou aparține familiei / bisericii în care s-a botezat pentru a fi păstorit. Ucenicul se conectează la Trupul lui Isus.

  3. 03
    Pasul 03 din 03

    Ucenicul crește în asemănare cu Isus

    Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit (v.20).

    Isus ne cheamă să facem ucenici, nu doar convertiți! Și poruncile / învățăturile lui Cristos ne ajută să creștem spiritual pentru a ajunge tot mai mult în asemănare cu El (Cristos să ia chip în voi – Galateni 4:19). De aceea, procesul sfințirii noastre este unul continuu și progresiv, fiindcă resetarea / transformarea noastră de pe orizontală pe verticală – adică de pe chipul lumii pe chipul lui Cristos – cere timp.

Profilul ucenicului

Dacă studiezi profilul / produsul final al uceniciei în viața credincioșilor Noului Testament, vei observa cum orice ucenic ajunge în final să se închine lui Isus, să umble cu Isus și să lucreze pentru Isus, prin aceasta împlinindu-și scopul pentru care a fost creat – glorificarea lui Isus.

Un ucenic se închină lui Isus

… închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr; fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl. (Ioan 4:23)

În bisericile verticale, închinarea prin cântare va avea un rol important în slujbele bisericii. Este primul lucru pe care îl facem, înainte de predică, înainte de rugăciune, înainte de orice – înălțăm laude la adresa Lui, fiindcă prin cântarea de laudă, omul Îl glorifică direct pe Dumnezeu. Și o facem cum vrea El, nu după cum vrem sau simțim noi, adică bazați pe principiile și preceptele Scripturii. Noi nu vom da bătălii pe stiluri de închinare, de rugăciune sau alte forme și tradiții (de exemplu stilul vestimentar). De ce? Fiindcă nu ne interesează orizontalitatea, opiniile personale, tradițiile sau preferințele bisericești sau religioase, ci ne interesează ceea ce-L interesează pe Dumnezeu. De aceea, dacă Dumnezeu în Biblie spune Nu, și noi vom spune Nu. Dacă Dumnezeu în Biblie spune Da, și noi vom spune Da. Iar dacă Dumnezeu în Biblie nu spune nimic, nici noi nu vom adăuga liste și reguli, indiferent că biserica X le are sau fratele Y se supără că nu le avem. Noi suntem aici să-L glorificăm pe Dumnezeu, să-I facem pe plac Domnului, nu omului. Astfel, închinarea bisericii verticale este diversificată în formele ei și contemporană, adică exprimată într-un stil relevant generației în care Dumnezeu ne-a chemat să trăim și să slujim. Noi respectăm tradițiile altor biserici, dar ne însușim cu seriozitate chemarea pe care noi am primit-o aici, și aceasta are de-a face și cu închinarea intenționată, pregătită și pasionată pentru Dumnezeu.

Un ucenic umblă cu Isus

Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus. (1 Ioan 2:6) În greacă, literalmente, versetul spune: Cine zice că rămâne în El trebuie să umble și el cum a umblat Isus. «Umblarea», atât la greci, cât și la evrei, simboliza trăirea. De aceea în primii ani, înainte de a avea un nume propriu-zis, creștinismului i se spunea «Calea». De ce? Fiindcă era o cale pe care oamenii alegeau să meargă. Un ucenic al lui Cristos pășește pe urmele lui Isus, umblă ca Isus. Și asta se va vedea în trăirea lui. De aceea, în biserica noastră, noi vrem să creăm cadrul învățării și vegherii asupra umblării noastre cu Isus. Astfel, am preluat modelul formării ucenicilor de la Domnul Isus – grupul mic. Isus Și-a format ucenicii, i-a învățat să umble pe Cale, investind în mod personal în fiecare dintre ei în cadrul unui grup mic, restrâns la 12 persoane. Ucenicia nu este un sport solo, ci de echipă. Fiindcă atunci când înveți să umbli, e posibil să cazi, să aluneci, să te împiedici, să te oprești sau să obosești. Tu ai nevoie de ajutor. De aceea sunt zeci de versete care vorbesc despre necesitatea interacțiunii mădularelor din trup – unii cu alții, unii pentru alții, unii asupra altora etc.

În biserica verticală, conectăm fiecare membru al bisericii într-un grup mic de ucenicizare și condiționăm integrarea ca membru în biserică prin participarea într-un grup mic. În acel cadru, noi studiem Cuvântul, relaționăm împreună, ne rugăm, slujim, dar și veghem unii asupra altora. Fiindcă ucenicii se fac, nu se nasc. Și prelucrarea lor, formarea lor are loc în cadru restrâns – nu doar în slujba bisericii Duminica, ci și în privat, acasă în grupuri mici (primii creștini se închinau la Templu și frângeau pâinea acasă în grupuri mici – Fapte 2:46). Cine nu se integrează într-un grup mic nu poate fi membrul bisericii noastre, fiindcă noi n-avem cum să-l păstorim și astfel nu-l putem învăța, îngriji și supraveghea. Și riscul depărtării de umblarea și creșterea în Cristos va fi mai mare, iar noi vrem să evităm acest lucru.

Un ucenic lucrează pentru Isus

Dacă aduceți multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi glorificat. (Ioan 15:8) Roada n-are de-a face doar cu schimbările interioare, ci și cu manifestările exterioare ale unui ucenic, adică implicarea lui în lucrarea Domnului. De aceea, în bisericile verticale, noi vrem ca fiecare membru al Trupului lui Cristos să slujească, fiindcă într-un trup sănătos, fiecare mădular funcționează spre binele trupului – doar mădularele bolnave nu slujesc, iar noi ne dorim membre sănătoase în Trupul lui Isus. Oricine se implică în orice lucrare în biserică, pentru Dumnezeu, prin timp, energie, muncă sau bani, el aduce rod și astfel arată, dovedește că este ucenicul Lui, și implicit Îl glorifică pe Dumnezeu. Cu cât Îl glorifici mai mult pe El, cu atât vei fi mai împlinit, fiindcă proporțional cu implicarea și dedicarea ta va fi și binecuvântarea Sa. Și noi vrem ca tu să fii binecuvântat!

Fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu. (1 Corinteni 10:31)

Orice faceți… fie că serviți prăjituri la cafeneaua bisericii, aranjați mașinile în parcare, vă oferiți ca voluntari la tineret, filmați, ajutați la curățenie sau schimbați un scutec la grupa de copii – voi toate acestea le faceți pentru gloria lui Dumnezeu și binecuvântarea voastră! Roada este dovada identității tale. Voi veți fi astfel ucenicii Mei! Adică prin rodire, omul dovedește ceea ce este (credința fără fapte este moartă – Iacov 2), și tot prin rodire în contextul uceniciei, omul ajunge să-L glorifice pe Dumnezeu. Noi căutăm rodirea, fiindcă vrem să formăm ucenici, nu doar convertiți.

De aceea facem evaluări ale tuturor lucrărilor bisericii, dar și ale membrilor săi, fiindcă nu ne dorim să fim biserici care plutesc, ci care navighează, și nu ne dorim ca membrii bisericilor noastre să devină consumatori de programe religioase, adică mădulare fără viață spirituală în ei.

Lemnul poate fi și leaț de gard, dar poate fi și ramură în pom. Amândouă sunt din lemn; diferența e că unul putrezește, pe când celălalt rodește. Noi vrem ucenici care rodesc! Nu ne interesează cantitatea, ci calitatea.

Avem evaluări anuale ale lucrărilor și lucrătorilor bisericii, cât și evaluări în grupurile mici, unde verificăm prezența și frecvența membrilor noștri și în grup și în biserică, căutând să-i încurajăm și să-i ajutăm pe cei care au obosit sau au avut probleme, dar să îi și avertizăm și, dacă este cazul, să-i și retragem din membralitate pe cei care nu au motiv să lipsească și să se desprindă de Trup prin absență, neimplicare sau incompatibilitate.

Stâlpii bisericii verticale

Resetarea omului pe verticală, deși este un proces individual, are loc într-un cadru comunitar, prescris de Dumnezeu tot în Scripturi – biserica Sa. Dar care  biserică? Fiindcă sunt atâtea forme de biserici în lumea în care trăim. Matrița ne-o dă Scriptura prin modelul bisericii primare.

Orice student atent al Bibliei poate observa câteva elemente fundamentale pe care le putem deduce din Scripturi și pe care vrem să le implementăm în lucrarea bisericii noastre. Faptele Apostolilor 2 ne descrie biserica originală / primară în formarea, dar și în practica ei. După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunși în inimă, și i-au zis lui Petru și celorlalți apostoli: „Fraților, ce să facem?” „Pocăiți-vă”, le-a zis Petru, „și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos, spre iertarea  păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh. (…) Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezați; și în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete. (Faptele Apostolilor 2:37-41)

Toate acestea erau ingredientele necesare creșterii lor în credință. Fiindcă un ucenic CREDE în Isus, se CONECTEAZĂ la Trupul lui Isus și CREȘTE în asemănare cu Isus – exact ceea ce noi căutăm să facem și în biserica noastră. Textul acesta ne prezintă însă și valorile bisericii primare, care sunt Stâlpii unei biserici verticale. 

Scriptura

Proclamăm fără rețineri Scriptura ca singura autoritate în credința și practica creștină.

Adorarea

Adorăm cu toată ființa, în duh și adevăr, pe Isus Cristos prin închinare.

Rugăciunea

Credem cu tărie în puterea rugăciunii.

Evanghelizarea

Mărturisim cu îndrăzneală Evanghelia lui Isus Cristos.

Stâlpul 01

Scriptura

Proclamăm fără rețineri Scriptura ca singura autoritate în credința și practica creștină.

 Ei stăruiau în învățătura apostolilor. (Faptele Apostolilor 2:42)

A „stărui” înseamnă a persevera intenționat, a nu te lăsa, a continua să faci acel lucru. De ce? Fiindcă și în vremea lor, ca și în vremea noastră, circulau multe alte învățături spirituale care prezentau alte căi spre mântuire. La fel ca ei, și noi vom căuta intenționat să stăruim în învățătura lui Isus și a apostolilor Săi. Nu în învățătura sau tradiția vreunei biserici sau a vreunui curent teologic creștin. În bisericile verticale, noi proclamăm fără rețineri Scriptura ca singura autoritate în credința și practica creștină.

Fără rețineri: nu ne este frică sau rușine să expunem Scriptura, să trecem prin toate versetele Scripturii, chiar dacă avem de-a face cu versete mai grele / problematice. Vrem să rămânem fideli Scripturii.

Autoritatea Scripturii – noi credem în atotsuficiența Scripturii, adică noi credem că Biblia are răspunsuri pentru toate problemele vieții și ea este autoritatea prin care filtrăm totul. Având Biblia ca autoritate, te protejezi de tradiție, legalism și liberalism.

În dorința de a rămâne cât mai fideli învățăturilor Scripturii, noi predicăm cu precădere în stilul expozitiv-aplicativ.

Expozitiv – adică nu predicatorul alege subiectul și apoi caută versete care să-i susțină ideile, ci alege un pasaj sau o carte a Scripturii și lasă textul să îi ofere ideile.

Aplicativ – Nu studiem doar textul, fiindcă studiul biblic nu poate deveni scop în sine. Isus nu vrea doar ascultători, ci și împlinitori, nu doar cărturari, ci ucenici, care și fac ceva cu ceea ce au învățat! De aceea, după fiecare predică, avem întrebări aplicative pentru discuții în grupurile mici.

Propovăduiește Cuvântul, stăruiește asupra lui la timp și nelatimp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândețea și învățătura. (2 Timotei 4:2)

Studierea și predicarea Scripturii o facem cu precădere în serviciile publice ale bisericii, iar partea aplicativă în grupurile mici, care se întâlnesc în casele membrilor noștri. Am preluat acest model tot din practica bisericii primare – v. 46: Toți împreună erau nelipsiți de la Templu în fiecare zi – adică la întrunirile în plen ale bisericii lor. Dar… frângeau pâinea acasă și luau hrana cu bucurie și curăție de inimă. Continuau părtășia și acasă – în ceea ce noi astăzi numim grupuri mici, unde stăruiau și în rugăciuni și legătura frățească (v. 42), fiindcă e un cadru mai personal, în care oamenii pot să-și clădească relații și să-și expună motivele de rugăciuni. De aceea, noi considerăm grupurile mici ca fiind indispensabile unei biserici sănătoase, care e interesată de formarea de ucenici, nu doar de convertiți.

Stâlpul 02

Adorarea

Adorăm cu toată ființa, în duh și adevăr, pe Isus Cristos prin închinare.

 Ei lăudau pe Dumnezeu și erau plăcuți înaintea întregului norod. (Faptele Apostolilor 2:47)
Adorarea lui Dumnezeu este răspunsul nostru la revelația Lui – la ceea ce este Dumnezeu și la ceea ce face El pentru noi. Mai specific, Dumnezeu ni S-a revelat în Persoana lui Isus Cristos, pe care Biblia Îl descrie a fi Cuvântul Întrupat, Regele Regilor, Domnul Domnilor, Primul Înviat dintre cei Morți, Creatorul, dar și Judecătorul lumii, Cel căruia Dumnezeu I-a dat toată puterea și autoritatea în cer și pe pământ.
Când El spune o vorbă, natura ascultă, marea și vânturile tac. Când El Își întinde mâna, boala dispare și, la porunca Sa, duhurile fug. Simpla atingere a hainei Sale aduce viață și simpla simțire a prezenței Sale învie și sufletul, și inima, și duhul. El L-a adus pe Dumnezeu între oameni și pe noi în fața Tronului Divin fără frică, fără vină, fără rușine, fiindcă El a purtat în locul nostru pedeapsa păcatelor noastre. De aceea este numit Mântuitorul și Domnul vieții noastre, și acesta e motivul pentru care Lui I se cuvine întreaga noastră închinare.
Dumnezeu este Duh, și cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh și în adevăr, fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl. (Ioan 4:24) Așa cum ne învață Scriptura, adorarea / închinarea vrem să o facem în duh și în adevăr. Duhul mereu mișcă inima, sentimentul, mâna, trupul, iar adevărul mereu provoacă mintea și voința. Echilibrul acesta este biblic și esențial.
Cum spunea și apostolul Pavel: voi cânta și cu duhul, și cu mintea. De aceea, adorarea noastră prin cântare va fi un echilibru între minte și duh, între sentiment și rațiune, dar implicând întreaga noastră ființă, în duh și adevăr.
De aceea, în bisericile verticale, închinarea nu este formală sau mecanică, fiindcă Dumnezeu pentru noi nu este ceva formal, un concept teoretic, un demiurg distant, ci un Dumnezeu personal, care comunică personal cu fiecare dintre noi. Astfel, dacă simțim că Duhul Sfânt ne atinge inima când cântăm, când ne rugăm, nu ne este frică să ridicăm o mână, să lăsam să curgă lacrimi sau să zâmbim de bucurie, uneori să și batem din palme, fiindcă vrem să ne exprimăm sentimentele față de El, vrem să-L iubim cu toată ființa și să I-o arătăm, iar asta înseamnă reunțarea la inhibare, dar cu decență, lăsând sufletul liber să se închine după modelul și în limitele Scripturii.
Adorarea nu este doar personală, ci și congregațională, fiindcă poporul în întregime este chemat să se închine, credința creștină fiind comunitară. Și, de asemenea, este o închinare verticală, centrată pe glorificarea lui Dumnezeu, nu pe om. Asta explică de ce în timpul închinării nu vom avea adesea solo-uri sau formații care cântă, ci cei ce slujesc în închinare vor conduce întreg poporul în adorare, iar «programul» va urmări acest scop vertical
Credem că este important de remarcat faptul că în toate aceste practici ale bisericii primare, deci inclusiv în adoare / laudă, primii creștini erau plăcuți înaintea întregului norod. Adică oamenii nu doar că înțelegeau, dar se conectau bine cu ei, interacționând cu plăcere cu ei și apreciindu-i, iar asta denotă modul relevant al abordării lor. De aceea, și noi, în bisericile verticale, vom căuta să fim relevanți inclusiv în adorarea noastră, căutând să cântăm în stil contemporan, adică să ne adresăm cu precădere generației contemporane, căreia ne-a chemat Dumnezeu să-i slujim. Asta explică stilul nostru de închinare, instrumentele, cadrul și vibe-ul închinării noastre, totul însă spre gloria lui Dumnezeu!
Stâlpul 03

Rugăciunea

Credem cu tărie în puterea rugăciunii.

 Ei stăruiau … și în rugăciuni. (Faptele Apostolilor 2:42)

Rugăciunea este respirația sufletului, dar și unul dintre mijloacele prin care credinciosul poate fi împuternicit de Dumnezeu. Orice biserică trebuie să aibă ca stâlp rugăciunea, ba mai mult, să caute intenționat să „stăruie” în ea, fiindcă puterea lucrării nu stă în oameni și darurile lor, ci în prezența gloriei lui Dumnezeu în acea biserică, Cel care se manifestă adesea ca răspuns al rugăciunilor noastre. De aceea, apostolul Pavel îndeamnă membrii bisericii din Efes: Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la acesta, cu toată stăruința. (Efeseni 6:18)

Subliniați expresia „tot felul de rugăciuni”, fiindcă Biblia ne dă felurite exemple de rugăciuni. Asta explică și pluralul folosit în Faptele Apostolilor 2:42 („stăruiau în rugăciuni”), care indică multe rugăciuni, pe care multitudinea de credincioși din prima biserică le făceau în felurite forme. De aceea și noi în bisericile verticale vrem să ne asigurăm că vom stărui – vom căuta intenționat să ne rugăm și să promovăm mai multe forme de rugăciune:

  • rugăciune în întâlnirile în plen (apelând la diversitate: individual, în comun, doi câte doi, în grupuri etc). Aici însă suntem atenți datorită numărului mare de persoane; dacă nu este gestionată corect, rugăciunea uneori poate deveni un obstacol în închinare (poate produce monotonie dacă este prea lungă sau riscăm să avem aceiași oameni care se roagă, iar dacă ne rugăm în comun, poate ajunge la intimidare și haos (cu strigăte, tulburare, prorocii nebiblice etc).

  • rugăciune personală în grupuri mici (toți membrii împărtășesc / toți se roagă)

  • rugăciune de mijlocire în grup (un timp de rugăciune la biserică – pentru oricine își dorește, în special cei care au darul mijlocirii)

  • rugăciune cu cei din grupurile de slujire (staff, echipele din departamente)

  • rugăciune naturală / instantă – pe hol, în sală, la cafenea, ori de câte ori se ivește vreo nevoie sau vreun caz special

  • rugăciune specială (carduri pentru cereri în fiecare duminică + post în grupul mic)

  • rugăciunea prezbiterilor (ungere cu untdelemn, dacă se cer)

  • rugăciuni de luptă spirituală

Stâlpul 04

Evanghelizarea

Mărturisim cu îndrăzneală Evanghelia lui Isus Cristos.

… și prin apostoli se făceau multe minuni și semne. (Faptele Apostolilor 2:43)

Când un om trăiește pentru Domnul (fiecare era plin de frică), și Domnul trăiește în el. Observați: Nu ucenicii făceau minunile, ci prin ei, Domnul făcea semne și minuni. Cu ce scop? Pentru a câștiga alți oameni pentru Cristos – evanghelizare. Ce este un semn? Ceva ce indică înspre ceva. De ce Domnul făcea prin ei semne și minuni? Să atragă spre Cristos și să genereze credință în viața celor cărora le propovăduiau. Semnele și minunile însă doar întăreau mesajul Evangheliei propovăduit de primii creștini, oferindu-i credibilitate. De aceea, noi nu vom urmări semne și minuni, ci vom propovădui Evanghelia, lăsând ca Domnul să hotărască dacă e necesar să însoțească puterea Evangheliei cu semne și minuni, pe care nu le vom nega, ci ne vom bucura de ele.

Însă elementul care trebuie să caracterizeze propovăduirea Evangheliei este îndrăzneala. Într-o lume în care rușinea, teama, corectitudinea politică și agresiunea împotriva valorilor creștine este tot mai vizibilă, mulți creștini și multe biserici sunt determinate să intre în defensivă și să se refugieze în clădirile sau cercurile lor de credincioși. Noi credem că în astfel de vremuri este nevoie de îndrăzneală în predicarea Evangheliei, indiferent de riscurile aferente. …Și pentru mine, ca, ori de câte ori îmi deschid gura, să mi se dea cuvânt, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei, al cărei sol în lanțuri sunt, pentru ca, zic, să vorbesc cu îndrăzneală taina Evangheliei. (Efeseni 6:19-20)

De aceea, pe lângă predicarea evanghelistică, vom căuta și alte metode de prezentare a Evangheliei, contextualizându-i mesajul (esența) în forme adecvate cadrului și scopului evanghelistic propus (în grupuri mici, pe stradă, în cadrul unor activități sportive, umanitare, concerte, seri de film etc). Așa cum apostolul Pavel s-a contextualizat când le-a vorbit grecilor și iudeilor pentru a-i câștiga pentru Cristos, și noi vom căuta să facem Evanghelia înțeleasă pentru orice om, grup sau națiune.

Caracteristicile unei biserici verticale

Zece trăsături care definesc o biserică verticală. Alege una pentru a o citi pe larg sau vezi-le pe scurt în specificul nostru.

Predicarea expozitiv-aplicativă

Definiție: studiem și predicăm Scriptura, nu ideile / subiectele noastre, căutând să provocăm practic, specific și personal ascultătorii.

Într-o biserică verticală, pastorii vor predica Cuvântul folosind cu precădere metoda de predicare expozitiv-aplicativă, pe baza studiului literal, gramatical și istorico-social. Exegeza textului va fi în concordanță cu exegeza audienței și a culturii în care mesajul va fi predicat, astfel încât partea expozitivă să își găsească aplicația și în partea practică a mesajului, omul înțelegând nu doar învățătura Scripturii, ci și cum să o pună în aplicare în propria lui viață.

Vom avea și serii de mesaje tematice, dar accentul nostru în decursul anului bisericesc este studierea cărților Scripturii împreună cu biserica, verset cu verset, în stil expozitiv-aplicativ.

Închinarea verticală

Câteva caracteristici ale închinării noastre:

» Direcția închinării noastre este verticală (spre gloria Lui), urmărind cei 5 pași ai închinării din templu (vezi anexa „Cinci pași spre o închinare verticală”).

» Vrem să-L glorificăm pe Dumnezeu cu toată ființa – adică să dăm libertate în limita Scripturii și a bunului simț; de aceea, dacă omul vrea să-L laude pe Dumnezeu ridicând mâinile sau bătând din palme, noi nu îl oprim, fiindcă Biblia încurajează această formă de închinare.

» Cântăm pe limba și în stilul contemporan, folosind instrumente contemporane, fiindcă noi suntem chemați să slujim în această generație.

» În închinarea noastră, suntem orientați pe scop, nu pe programe, ferindu- ne de monotonie, rutină sau ritual. Deși suntem organizați în închinare, programul și forma mereu vor sluji scopului închinării noastre și nu invers (vezi anexa „Orientarea pe scop vs. orientarea pe program”).

» Vom căuta să ne închinăm fără compromisuri – nu talentul, ci caracterul predomină. Vom căuta calitate, dar nu prin a etala profesionalismul, ci predispoziția inimii. Vrem să fim siguri că avem o închinare echilibrată biblic – adică și în duh, și în adevăr, atât corectă din punct de vedere teologic (fidelă adevărului biblic, nu tradițiilor), dar și exprimată în duh (și inima, emoțiile contează – fiindcă atunci când Duhul Sfânt atinge inima, asta se vede în emoțiile și exprimarea omului). De aceea, vom căuta să ne închinăm cu pasiune.

» Pentru noi, închinarea prin cântec și rugăciune are aceeași importanță ca și predicarea: noi credem că închinarea pregătește predicarea, dar și predicarea pregătește închinarea – să împlinească astfel scopul lui Dumnezeu: „i-am creat să Îmi aducă slavă”.

Grupuri mici de ucenicie

Definiție: Implementăm modelul de ucenicie al Domnului Isus și al bisericilor nou-testamentare în creșterea și multiplicarea noastră spirituală, prin prezența și participarea tuturor membrilor bisericii în grupurile mici de ucenicie (Matei 28:18-20; Faptele Apostolilor 1:14, 2:41-47).

Principalele caracteristici ale grupurilor mici:

» Grupul mic este cadrul personal de însușire și aplicare individuală a Cuvântului lui Dumnezeu.

» Fiecare membru al bisericii trebuie să fie integrat într-un grup mic de ucenicie, pentru a-și asigura apartenența, păstorirea, vegherea și implicarea practică în viața și nevoile bisericii. De aceea, noi condiționăm membralitatea în biserică de integrarea într-un grup mic.

» Grupurile mici au întâlniri regulat (săptămânale sau bi-lunare, după caz), având următoarele 4 elemente:

  • relaționare și părtășie în jurul mesei
  • studiu aplicativ al Scripturii (în baza întrebărilor aplicative din
  • predică)
  • timp de purtare de grijă prin veghere și dare de socoteală
  • timp de rugăciune

» Angajamentul membrului de grup mic este un document vital în viața grupului de ucenicie, care are menirea de a conștientiza fiecare membru de principiile de funcționare a grupului, cât și de a responsabiliza fiecare membru în vederea protejării confidențialității în grup, cât și o măsură de asumare în combaterea păcatului bârfei și a protejării relațiilor din grup.

» Grupurile mici funcționează sub conducerea și păstorirea liderilor de grup, care au responsabilitatea de a ridica (după posibilități) asistenți, care, la rândul lor, vor fi capabili să preia un grup în calitatea de noi lideri de grup. Liderii de grup activează sub supravegherea și păstorirea liderilor de turmă și a pastorului cu ucenicizarea, care supraveghează întreaga lucrare de grupuri mici. Autoritatea finală asupra lucrării de grupuri mici o are echipa de prezbiteri a bisericii.

» Grupurile mici sunt împreună în aceeași formă pentru 2 sau 3 ani (după caz), după care vor trece printr-un proces de multiplicare.

» Persoanele provenite din alte biserici pot participa în grupurile mici pentru o perioadă, după care trebuie să ia o decizie în privința membralității în biserica noastră. Persoanele care nu sunt membre ale unei biserici, dar Îl caută pe Dumnezeu și doresc integrarea într-un grup mic, vor fi acceptați  și integrați, fiind luați în grija spirituală a acelui grup.

Conducerea bisericii prin prezbiteri

Definiție: modelul conducerii prin prezbiteri are cea mai extinsă susținere biblică, comparativ cu modelul episcopalian sau congregațional, conferind responsabilitate și autoritate prezbiterilor în privința doctrinei, direcției și disciplinei bisericii. Prezbiterii sunt cei care slujesc biserica prin conducerea comunității, iar diaconii sunt cei care conduc diferite lucrări, slujind biserica.

Criteriile alegerii prezbiterilor și diaconilor:

Prezbiterii vor fi aleși de către echipa de prezbiteri (Fapte 14:23; Tit 1:5), pe baza cerințelor biblice din 1 Timotei 3 și Tit 1, atât în funcție de caracter,  dar și privind la competență, convingeri și compatibilitate.

Diaconii vor fi aleși de către echipa prezbiterilor pe baza cerințelor din 1 Timotei 3. Congregația are un rol consultativ în validarea candidaților pentru rolul de prezbiteri sau diaconi.

Responsabilitățile prezbiterilor:

Prezbiterii sunt responsabili de doctrina, direcția și disciplina bisericii.

Doctrină – ce credem, ce predicăm, ce curriculă vom studia la copii și tineret, grupuri focus etc.

Direcție – protecția viziunii, direcția anului bisericesc, ce proiecte și programe ne asumăm, ce investiții facem, ce ajustări operăm etc. Prezbiterii sunt cei care angajează și staff-ul bisericii și numesc lideri / coodonatori în diferitele slujiri din lucrarea bisericii (copii, tineret, femei, bărbați, lideri de grupuri mici etc).

Disciplină – confruntarea și gestionarea celor ce trăiesc în păcat, produc tulburare sau arată sfidare față de Dumnezeu și biserică, dar și reabilitarea lor. Rolul bisericii în disciplinare este de susținere, nu decizional, de aceea în Matei 18, biserica este informată („să-l spuneți bisericii”), hotărârea fiind luată de către prezbiteri, ei având responsabilitatea protecției și supravegherii turmei.

Responsabilitățile diaconilor:

Administrativ – coordonarea oricăror activități care țin de administrarea și întreținerea proprietăților bisericii (clădiri, parcare, spații extra) sau a unor lucrări importante necesare organizării bisericii sau lucrărilor ei (Welcome și Asimilare, Cina Domnului, caritate etc).

Financiar – gestionarea corectă a tuturor resurselor financiare ale bisericii.

Operațional – coordonarea activităților care au de-a face cu angajații și voluntarii bisericii în diferite proiecte sau lucrări ale bisericii (proiecte speciale, misiune, rugăciune, producție, evenimente etc). Diaconii primesc responsabilități de la și dau socoteală prezbiterilor bisericii.

Biserica nu votează, fiindcă nu există vot în Scripturi, așa cum nu există democrație în Scripturi – deși toți suntem egali pozițional, diferim în autoritate și responsabilități din punct de vedere funcțional în Trupul lui Cristos.

Deciziile în cadrul echipei de prezbiteri sau diaconi se iau prin consens, nu prin votul majorității, care polarizează și divizează. Consens nu înseamnă uniformitate în decizii, ci unitate în diversitate, bazată pe smerenia și maturitatea prezbiterilor / diaconilor de a-și supune propria părere atunci când diferă față de cei din echipa lor și nu au aceeași încuviințare. Ei nu se slujesc pe ei înșiși, ci slujesc biserica Domnului, care ne îndeamnă să fim toți un cuget și o simțire, chiar dacă uneori avem opinii diferite.

» Autoritatea în cadrul echipei de prezbiteri sau a oricărui for de conducere în biserică este bazată pe principiul biblic din pilda polilor: cu cât mai multă responsabilitate, cu atât mai multă autoritate.

» Pastorul nu are drept de veto în cadrul echipei de prezbiteri. El este socotit a fi „primul dintre egali”, fiind prezbiterul responsabil cu conducerea (1 Timotei 5), dar este sub autoritatea prezbiterilor, cărora le dă socoteală și poate fi tras la răspundere.

Cum rămâne cu Adunarea Generală?

În bisericile verticale, Adunarea Generală are loc cu precădere o dată pe an sau după cum cere legislația țării respective. În cazurile în care bisericile funcționează ca asociații (non-profit sau religioase), în România, legislația cere ca anual bugetul să fie aprobat, iar chestiunile legate de proprietăţi sau patrimoniu trebuie supuse votului adunării generale atunci când este cazul.

Documentațiile și procedurile necesare vor fi pregătite de către echipa de prezbiteri, iar adunarea generală va fi sub coordonarea lor. Votul însă va exclude abținerea, fiindcă acest criteriu nu este biblic (Matei 5:37). De ce nu facem adunări generale așa cum sunt organizate în bisericile congregaționale? Nu găsim susținere biblică pentru această procedură, biserica fiind condusă de prezbiteri, și nu de către congregație. Nu există exemplu de vot în Scripturi.

» Pe baza experienței noastre, adunarea generală de obicei nu reprezintă toată biserica, fiindcă în acele întâlniri nu vin mai mult de 50% din întreaga congregație, iar cei ce participă sunt cu precădere creștinii botezați recent (care nu au maturitatea spirituală dezvoltată încă), apoi credincioșii imaturi sau carnali (mai cu seamă cei care n-au fost interesați de biserică tot anul, dar vin la această întâlnire nu fiindcă le pasă de biserică, ci fiindcă au interese personale sau împotriviri față de pastor, prezbiteri sau direcția bisericii).

» Astfel, hotărârile luate prin vot pot fi foarte subiective: cei recent întorși la Domnul nu au discernământul necesar pentru a vota direcția, doctrina sau disciplina; cei carnali sau cu probleme nu țin cont de ce este bine pentru biserică, ci de interesele lor împotriva conducerii / viziunii. Astfel, adeseori adunările generale devin câmpuri de luptă între ambițiile unora sau altora, divizând, nu păstrând unitatea Trupului lui Cristos.

De aceea, în bisericile verticale au loc periodic întâlniri de familie, unde membrii bisericii (uneori și aparținătorii) sunt invitați să participe, pentru a fi informați cu privire la diferite lucruri importante ce țin de viața bisericii.

Acestea pot include chestiuni care au de-a face cu membralitatea (primiri de membri noi, disciplinări, excluderi sau reprimiri), prezentarea unor evenimente și activități sau consultanță și ajutor în anumite situații (chestiuni administrative, construcție, voluntariat etc), cât și explicarea unor probleme sau situații cu care se confruntă biserica. Adesea se pot da răspunsuri la întrebări sau se pot aduce clarificări în dialogul prezbiterilor cu biserica, în astfel de întâlniri.

Consilierea biblică

Definiție: consilierea biblică este bazată pe suficiența Scripturii în rezolvarea problemelor umane și focalizată pe inimă – rădăcina comportamentului nostru.

Premiza consilierii biblice este Sfânta Scriptură, în care Dumnezeu „ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia” (2 Petru 1:3), și puterea Duhului Sfânt și a jertfei Domnului Isus, care pot schimba viața unui om, oferind vindecare, eliberare și transformare prin pocăință, rugăciune și susținerea credincioșilor. Prin comparație cu consilierea integraționistă (creștină) care se bazează și pe premizele psihologiei, consilierea biblică consideră psihologia în multe aspecte incompatibilă cu învățătura Scripturii.

De ce suntem precauți față de psihologie?

Fiindcă ne e frică de știință? Nu – dar știința se bazează pe lucruri exacte, dovedite mai ales pe plan fizic, pe când aici avem de-a face cu stări ale sufletului pe care nicio știință nu le poate desluși. Mai ales o „știință” ale cărei premize și practici sunt total contrare Scripturii, după cum sunt exemplificate aici:

» Psihologia nu crede în existența lui Dumnezeu, nici în existența sufletului; nu crede în păcat și nici în duhuri; nu crede în Scripturi ca revelație și autoritate și nici în Duhul Sfânt ca agent principal al schimbării omului; nu crede în naștere din nou și nici în puterea rugăciunii; nu crede că principala cauză a disfuncționalității omului vine din interior, cu precădere din păcat.

De aceea, nu responsabilizează omul, ci dă vina pe circumstanțe, experiențe, persoane, context, educație, familie; nu crede în natura căzută a omului (păcătoasă), înclinată înspre rău, ci promovează pozitivismul; nu crede că pocăința, zdrobirea eului produce schimbarea, ci emanciparea eului; nu crede că scopul / împlinirea omului este Dumnezeu.

» Psihologia crede că omul, prin puterile lui, se poate mântui, vindeca, elibera și de aceea în psihologie omul Îi ia locul lui Dumnezeu; psihologul înlocuiește pastorul; ședințele de terapie – fie personale, fie în grup – înlocuiesc biserica; psihanaliza înlocuiește pocăința, iar meditația înlocuiește rugăciunea, devenind astfel o religie.

Diferențele acestea explică abordarea diferită a problemelor umane și diferențele majore în enunțarea soluțiilor, fiindcă premizele de pornire sunt diferite. Astfel, crezând că omul este doar materie, va căuta să vindece omul apelând la soluții materiale: medicamentație și terapie, în loc de soluții spirituale: pocăință și eliberare.

Noi nu negăm rolul anumitor medicamente care sunt bune până la un punct – fiindcă ele tind să amelioreze efectul / simptomele (efect asupra circulației sângelui, hormonilor, nervilor, neuronilor), dar nu acționează asupra rădăcinii care a generat acele efecte / simptome. De aceea, noi considerăm că psihologia poate oferi rezultate la nivel descriptiv (descrie și explică efectele), dar nu prescriptiv (cauze și soluții).

Integrarea strategică în biserica locală

Chiar dacă mântuirea și relația cu Dumnezeu este și trebuie să fie personală, viața trăită cu Dumnezeu nu este individuală, ci comunitară. Scriptura ne învață în 1 Corinteni 12:13 că am fost botezați (individual) de un singur Duh, cu scopul de a alcătui un singur Trup (scop comunitar). Cu alte cuvinte, nu există credincios fără biserică, așa cum nu poate exista biserică fără credincioși. Acesta este motivul biblic pentru care și noi în bisericile verticale avem un sistem clar și bine definit în ceea ce privește asimilarea / integrarea oamenilor în biserica locală, ca astfel, credinciosul să devină parte din Biserica lui Cristos, nu doar „spiritual” și general, ci și „fizic”, local. și în auditoriul bisericii, echipele de welcome, informare, cafenea, security te vor întâmpina și te vor ajuta să te acomodezi în cadrul slujbelor și activităților bisericilor noastre. De asemenea, căutăm să avem echipe de bun venit și în cadrul evenimentelor bisericii sau al unor lucrări unde vrem să-i primim bine pe oaspeți, dar și pe membrii noștri (lucrarea cu copiii, tinerii, femeile, bărbații etc) – vezi Evrei 13:2.

De asemenea, vom folosi carduri de comunicare și vom face anunțuri publice în cadrul slujbelor noastre, ajutând-i pe cei ce ne vizitează să se conecteze cu noi, iar cei care au motive de rugăciune, întrebări sau au nevoie de ajutor să ne poată comunica lucrurile acestea. Conectorii vor lua legătura cu cei care ne-au lăsat datele lor, iar cei ce doresc să se integreze în cadrul bisericii vor fi preluați de către cei de la cateheză (cei ce vor să se boteze) sau de către cei de la membralitate (cei ce vor să se transfere ca membri dintr-o altă biserică). Cel ce caută în mod serios integrarea va fi inclus într-un grup mic, unde are loc formarea ucenicilor, împlinind astfel misiunea bisericilor noastre în dreptul fiecărui membru.

Slujirea intenționată

Modul în care Dumnezeu a intenționat Biserica Sa și chiar afirmațiile prin care este descrisă Biserica (Trup, clădire, ogor) ne transmit ceea ce El a intenționat pentru fiecare credincios: implicare cu tot ceea ce El i-a binecuvântat! De aceea, tot El împarte daruri și talanți fiecărui credincios, așteptând ca aceștia să îi învestească (vezi pilda talanților și polilor), iar El să-i răsplătească (1 Corinteni 3:9-15). Cu alte cuvinte, orice binecuvântare cere responsabilizare!

Știm însă că slujirea / responsabilizarea adesea nu este ceva ce vine „natural”, mai ales atunci când este benevolă. Din acest motiv, în bisericile verticale suntem încurajați să slujim în mod intenționat, nu doar dacă „simțim”, dacă primim ceva în schimb sau dacă avem dispoziția necesară, ci pentru gloria lui Dumnezeu și cu recunoștință pentru tot ce primim din mâna Lui.

Multiplicare dinamică

Domnul adăuga la numărul lor (v. 47). Adică Dumnezeu, în timp ce ei erau preocupați să facă aceste lucruri pentru slava Lui, lucra pentru biserica lor! Adăuga, multiplica numărul ucenicilor. Și tiparul acesta îi vedem pe tot parcursul cărții Faptele Apostolilor, unde Domnul adau- gă nu doar ucenici, ci adaugă lideri (apare un Ștefan, un Filip, un Pavel, un Timotei, un Barnaba) și, începând din capitolul 12, adaugă și biserici (Cipru, Perga, Antiohia Pisidiei, Listra, Derbe), scoțând în evidență această valoare a bisericii primare: multiplicarea.

De aceea, în bisericile verticale, noi suntem preocupați să facem ucenici și să plantăm biserici după modelul Noului Testament. În acest scop, căutăm să identificăm și să pregătim lideri noi, structuri și lucrări noi, oferind instruiri regulate sau periodice, începând cu liderii de grupuri mici, până la liderii celorlalte echipe de slujire ale bisericii. Tot așa, pastorii noștri au înțeles nevoia multiplicării viziunii verticale, înființând o platformă de plantare și edificare a bisericilor verticale, „Vertical Church Europe”, iar în cadrul Bisericii Harvest Arad am înființat un Training Center, unde an de an pregătim pastori care să planteze noi biserici verticale.

Evaluarea periodică

Definiție: considerăm evaluarea / vegherea personală și comunitară ca pe o condiție a creșterii sănătoase a credinciosului și a lucrării bisericii. Dumnezeu ne evaluează și ne cere să ne evaluăm și noi înșine în privința credinței și trăirii noastre, dar și a oportunităților de slujire și relațiilor noastre (2 Corinteni 13, Matei 25, Luca 19, 1 Corinteni 11 etc.). El cere să și veghem unii asupra altora și să ne îndemnăm în acest sens (Evrei 10:24), fiind conștienți că există răsplăți, dar și consecințe ale acțiunilor noastre, atât în viața privată, cât și în lucrare.

De aceea, fiind motivați biblic, dar și practic, considerăm evaluarea periodică și intenționată un element de bază al dezvoltării sănătoase a unei biserici.

Modalități de evaluare:

» Evaluarea anuală a lucrării bisericii (inclusiv a pastorilor)

» Evaluarea lucrărilor bisericii: grupuri mici, copii, închinare, predicare, servicii de duminică, tabere, evenimente etc.

» Evaluarea lucrătorilor sau / și a echipelor de slujire

Evaluarea ne ajută să ne împlinim scopul prin menținerea unei viziuni vii și relevante în fiecare an, bazată pe date concrete privind starea bisericii noastre.

Organizare și structură funcțională

Dumnezeu este cea mai organizată persoană din Univers. Tot ceea ce El creează este complex, structurat, calculat la milimetru și funcțional. Nu degeaba

Biserica creată de Cristos (Matei 16) este asemănată cu un trup (1 Corinteni 12), unde avem organizare și structuri funcționale ale organismului, sau cu o clădire (1 Corinteni 3:9; 1 Petru 2:5) care are formă, design și structură, în funcție de scopul și destinația clădirii. Inclusiv în interiorul bisericii, Duhul Sfânt dă daruri în funcție de puterea fiecăruia, chemare și slujbe specifice, urmând un proces de evaluare și dare de socoteală. Din aceste motive, și bisericile verticale au luat în serios organizarea și structurarea lor într-un mod practic și funcțional, pentru ca lucrarea să se dezvolte spre excelență, să se multiplice și să susțină diversitatea slujirii, împlinind astfel scopul existenței lor: glorificarea lui Dumnezeu.

Întrebări despre biserica verticală

Pe scurt, din viziunea bisericilor noastre. Ai altă întrebare? Scrie-ne.

De ce se numesc biserici „verticale”?

Datorită scopului pentru care existăm, care este unul vertical – adică nu are nimic de-a face cu noi, nu e despre noi, pentru noi, ci despre El și pentru El. Citește despre scopul bisericii verticale.

Care este misiunea unei biserici verticale?

Scopul bisericii verticale este glorificarea lui Dumnezeu, iar misiunea bisericii verticale este facerea / formarea de ucenici. Vezi procesul formării ucenicului.

Ce înseamnă să fii ucenic al lui Isus?

Un ucenic CREDE în Isus, se CONECTEAZĂ la Trupul lui Isus și CREȘTE în asemănare cu Isus. În final, orice ucenic ajunge să se închine lui Isus, să umble cu Isus și să lucreze pentru Isus. Vezi profilul ucenicului.

Care sunt stâlpii unei biserici verticale?

Scriptura, adorarea, rugăciunea și evanghelizarea – valorile bisericii primare din Faptele Apostolilor 2. Detalii la stâlpii bisericii verticale și în mărturisirea noastră de credință.

Pot fi membru fără să particip într-un grup mic?

Nu. Cine nu se integrează într-un grup mic nu poate fi membrul bisericii noastre, fiindcă noi n-avem cum să-l păstorim și astfel nu-l putem învăța, îngriji și supraveghea. Află mai multe despre grupurile mici de ucenicie.

Cum este condusă o biserică verticală?

Prin prezbiteri, care sunt responsabili de doctrina, direcția și disciplina bisericii. Deciziile în cadrul echipei de prezbiteri sau diaconi se iau prin consens. Vezi conducerea bisericii prin prezbiteri și echipa VCE.

Cum pot planta o biserică verticală?

Prin procesul de plantare VCE: evaluare, training, pre-lansare, lansare. Condițiile și pașii pentru parteneriat sunt în ghidul de aderare.

Vrei să faci parte dintr-o biserică verticală?

Fie că vrei să vizitezi o biserică verticală sau simți chemarea de a planta una, suntem aici să te ajutăm. Scrie-ne.