Definiție: modelul conducerii prin prezbiteri are cea mai extinsă susținere biblică, comparativ cu modelul episcopalian sau congregațional, conferind responsabilitate și autoritate prezbiterilor în privința doctrinei, direcției și disciplinei bisericii. Prezbiterii sunt cei care slujesc biserica prin conducerea comunității, iar diaconii sunt cei care conduc diferite lucrări, slujind biserica.
Criteriile alegerii prezbiterilor și diaconilor:
Prezbiterii vor fi aleși de către echipa de prezbiteri (Fapte 14:23; Tit 1:5), pe baza cerințelor biblice din 1 Timotei 3 și Tit 1, atât în funcție de caracter, dar și privind la competență, convingeri și compatibilitate.
Diaconii vor fi aleși de către echipa prezbiterilor pe baza cerințelor din 1 Timotei 3. Congregația are un rol consultativ în validarea candidaților pentru rolul de prezbiteri sau diaconi.
Responsabilitățile prezbiterilor:
Prezbiterii sunt responsabili de doctrina, direcția și disciplina bisericii.
Doctrină – ce credem, ce predicăm, ce curriculă vom studia la copii și tineret, grupuri focus etc.
Direcție – protecția viziunii, direcția anului bisericesc, ce proiecte și programe ne asumăm, ce investiții facem, ce ajustări operăm etc. Prezbiterii sunt cei care angajează și staff-ul bisericii și numesc lideri / coodonatori în diferitele slujiri din lucrarea bisericii (copii, tineret, femei, bărbați, lideri de grupuri mici etc).
Disciplină – confruntarea și gestionarea celor ce trăiesc în păcat, produc tulburare sau arată sfidare față de Dumnezeu și biserică, dar și reabilitarea lor. Rolul bisericii în disciplinare este de susținere, nu decizional, de aceea în Matei 18, biserica este informată („să-l spuneți bisericii”), hotărârea fiind luată de către prezbiteri, ei având responsabilitatea protecției și supravegherii turmei.
Responsabilitățile diaconilor:
Administrativ – coordonarea oricăror activități care țin de administrarea și întreținerea proprietăților bisericii (clădiri, parcare, spații extra) sau a unor lucrări importante necesare organizării bisericii sau lucrărilor ei (Welcome și Asimilare, Cina Domnului, caritate etc).
Financiar – gestionarea corectă a tuturor resurselor financiare ale bisericii.
Operațional – coordonarea activităților care au de-a face cu angajații și voluntarii bisericii în diferite proiecte sau lucrări ale bisericii (proiecte speciale, misiune, rugăciune, producție, evenimente etc). Diaconii primesc responsabilități de la și dau socoteală prezbiterilor bisericii.
Biserica nu votează, fiindcă nu există vot în Scripturi, așa cum nu există democrație în Scripturi – deși toți suntem egali pozițional, diferim în autoritate și responsabilități din punct de vedere funcțional în Trupul lui Cristos.
Deciziile în cadrul echipei de prezbiteri sau diaconi se iau prin consens, nu prin votul majorității, care polarizează și divizează. Consens nu înseamnă uniformitate în decizii, ci unitate în diversitate, bazată pe smerenia și maturitatea prezbiterilor / diaconilor de a-și supune propria părere atunci când diferă față de cei din echipa lor și nu au aceeași încuviințare. Ei nu se slujesc pe ei înșiși, ci slujesc biserica Domnului, care ne îndeamnă să fim toți un cuget și o simțire, chiar dacă uneori avem opinii diferite.
» Autoritatea în cadrul echipei de prezbiteri sau a oricărui for de conducere în biserică este bazată pe principiul biblic din pilda polilor: cu cât mai multă responsabilitate, cu atât mai multă autoritate.
» Pastorul nu are drept de veto în cadrul echipei de prezbiteri. El este socotit a fi „primul dintre egali”, fiind prezbiterul responsabil cu conducerea (1 Timotei 5), dar este sub autoritatea prezbiterilor, cărora le dă socoteală și poate fi tras la răspundere.
Cum rămâne cu Adunarea Generală?
În bisericile verticale, Adunarea Generală are loc cu precădere o dată pe an sau după cum cere legislația țării respective. În cazurile în care bisericile funcționează ca asociații (non-profit sau religioase), în România, legislația cere ca anual bugetul să fie aprobat, iar chestiunile legate de proprietăţi sau patrimoniu trebuie supuse votului adunării generale atunci când este cazul.
Documentațiile și procedurile necesare vor fi pregătite de către echipa de prezbiteri, iar adunarea generală va fi sub coordonarea lor. Votul însă va exclude abținerea, fiindcă acest criteriu nu este biblic (Matei 5:37). De ce nu facem adunări generale așa cum sunt organizate în bisericile congregaționale? Nu găsim susținere biblică pentru această procedură, biserica fiind condusă de prezbiteri, și nu de către congregație. Nu există exemplu de vot în Scripturi.
» Pe baza experienței noastre, adunarea generală de obicei nu reprezintă toată biserica, fiindcă în acele întâlniri nu vin mai mult de 50% din întreaga congregație, iar cei ce participă sunt cu precădere creștinii botezați recent (care nu au maturitatea spirituală dezvoltată încă), apoi credincioșii imaturi sau carnali (mai cu seamă cei care n-au fost interesați de biserică tot anul, dar vin la această întâlnire nu fiindcă le pasă de biserică, ci fiindcă au interese personale sau împotriviri față de pastor, prezbiteri sau direcția bisericii).
» Astfel, hotărârile luate prin vot pot fi foarte subiective: cei recent întorși la Domnul nu au discernământul necesar pentru a vota direcția, doctrina sau disciplina; cei carnali sau cu probleme nu țin cont de ce este bine pentru biserică, ci de interesele lor împotriva conducerii / viziunii. Astfel, adeseori adunările generale devin câmpuri de luptă între ambițiile unora sau altora, divizând, nu păstrând unitatea Trupului lui Cristos.
De aceea, în bisericile verticale au loc periodic întâlniri de familie, unde membrii bisericii (uneori și aparținătorii) sunt invitați să participe, pentru a fi informați cu privire la diferite lucruri importante ce țin de viața bisericii.
Acestea pot include chestiuni care au de-a face cu membralitatea (primiri de membri noi, disciplinări, excluderi sau reprimiri), prezentarea unor evenimente și activități sau consultanță și ajutor în anumite situații (chestiuni administrative, construcție, voluntariat etc), cât și explicarea unor probleme sau situații cu care se confruntă biserica. Adesea se pot da răspunsuri la întrebări sau se pot aduce clarificări în dialogul prezbiterilor cu biserica, în astfel de întâlniri.